sâmbătă, 17 aprilie 2010

Despre cursuri sau ce propunem micilor creatori





Cursurile noastre de arta se doresc a fi un exerciţiu de imaginaţie din mai multe puncte de vedere. De aceea propunem teme inspirate din realitatea cotidiana, literatura-povesti și poezii, animație dar și din istorie începând cu apariția vieții pe pământ , civilizații și culturi antice, animale fantastice etc.
Cursurile pot fi individuale sau de grup și se adresează atât copiilor, adolescenților , cat și adulților.
O grupa este formata dintr-un număr restrâns de cursanţi (max 5) având astfel posibilitatea să lucram cu fiecare în parte, să le descoperim aptitudinile şi să ii încurajam în explorarea artistică. În cadrul fiecărui curs, cursanții au oportunitatea de a se familiariza cu diverse modalităţi de expresie și tehnici artistice , dezvoltându-şi imaginaţia, sensibilitatea , creativitatea şi dobândind abilităţi artistice ce se materializează prin realizarea unor lucrări finite . In final aceștia vor avea satisfacția obținerii unor lucrări și obiecte unicat și cunoștințele necesare pentru a produce pe viitor obiecte pornind de la idei proprii.
Astfel ,sub îndrumare specializata, ei creează obiecte artistice unice, izvorâte din imaginaţia lor, obiecte decorative și uzuale şi chiar cadouri pentru familie şi prieteni, cum ar fi : un puzzle, un evantai, un zmeu-animal fantastic zburător, un mobil în echilibru, podoabe, măști, rame pentru fotografii, un calendar personalizat,o macheta tridimensionala a unei scene de teatru , etc. Pentru acestea se vor folosi materiale diverse precum hârtie, pasta ceramica , sarma, poliester, materiale textile și chiar materiale reciclabile precum ziare, frunze și plante uscate, crenguțe, recipiente de sticla(borcanele etc) sau peturi.
În atmosfera prietenoasă a unui atelier de artist, folosind materiale diverse, copiii desenează, pictează, modelează, decupează, asamblează , familiarizându-se cu o mare varietate de tehnici artistice dar și cu ceea ce înseamna un studio-experienta ce poate fi foarte interesanta pentru ei. Locația studioului este centrala .
Un curs durează 2 ore, 50 RON/ curs și poate fi liber sau integrat unui modul lunar de 4 -5 ședințe pentru finalizarea temei alese. In preț sunt incluse o parte din materiale, apa plata și ceai de fructe. Înscrierile pot avea loc în orice săptămâna, activitățile fiind independente. Cursurile individuale pot avea loc și în timpul săptămânii , în funcție de orarul cursantului .
Cursurile de grup se vor tine sâmbăta .
Cursurile sunt organizate astfel încât sa:
· dezvolte creativitatea ,spontaneitatea și simțul estetic
· încurajeze comunicarea
· faciliteze însușirea unor tehnici de exprimare artistica (desen,pictura,colaj, modelaj,instalație)
· ilustreze jocul cu diverse materiale
· determine satisfacția realizării unei lucrări finite și implicit creșterea încrederii în sine
· învețe lucruri noi descoperind prin arta lumea în care trăiesc

Cursurile de arta pentru adulți se adresează celor interesați sa aprofundeze noțiuni de baza și/sau sa-și dezvolte abilitățile artistice, fie ca mijloc de relaxare, hobby sau ca pregătire avansata către o cariera artistica.

Cei interesați sunt rugați sa ne contacteze la adresa de email lectiidearta@gmail.com sau magdapelmus@gmail.com și /sau la telefon 0726 886301 - Magda Pelmus și 0721 984670- Bogdan Pelmus .